De cateva zile analizez cu mare interes sistemul de votare pentru premiile de popularitate din cadrul Galei. Da, sunt nitel biased pentru ca sunt si eu un competitor. Insa in afara de asta, cei care ma cunosc stiu cat de pasionata de a analiza firea si interactiunea umana in mediile online. Sa va spun deci o poveste despre popularitate.
Banuiesc ca la origini filosofia premiilor de popularitate este sa contrabalanseze cumva spiritul “elitist” al oricarui juriu cu spiritul “popular” al publicului larg. Pe principiul ca uneori masele au (agregat) dreptate cand trei intelepti n-au, este dat publicului larg ocazia sa-si exprime optiunea. Pentru ca, pana la urma, cel ales trebuie sa fie om intre oameni, nu semizeu. Cred ca la aceste inceputuri, acelasi public tinta vota toti participantii, iar vizibilitatea participantilor era asigurata, in mod omogen, chiar de catre cei care organizau competitia.
Intre timp insa, in aceste vremuri moderne, premiile de popularitate isi vor fi schimbat cumva sensul. Acum tine de participant sa-si puna in valoare abilitatile si realizarile, sa-si “faca reclama”, si sa-si atraga singur cea mai mare parte din public. Organizatorii nu mai au acest rol, ei pun doar mecanismul de votare si de promovare in functiune, dar participantul este cel care isi creeaza continutul promovarii si mesajele. Sper ca vedeti diferenta.
Ceea ce mediul online a schimbat si mai mult in aceasta ecuatie este ca nici macar nu mai este vorba de acelasi public ce cantareste candidaturile si isi stabileste preferatii. In mediul online, e suficient sa trimiti publicurilor tale tinta un link catre propria pagina, fara sa ii fortezi cumva pe cei care dau click pe link sa se uite si la celelalte candidaturi. Intuitiv, cred ca aproape 99% dintre cei care au votat la Gala nu s-au uitat pe celelalte profiluri inainte de a vota. S-ar putea sa gresesc.
Nu cred ca vreunul din sisteme, cel antic si cel actual, este gresit sau corect. Este vorba pur si simplu de doua fenomene diferite, care printr-o nefericita intamplare istorica, au acelasi nume. A fi popular in ziua de azi tine foarte mult de impresie, de aparenta, de autopromovare. Nu inseamna ca cei care se promoveaza meserias sunt neaparat nulitati, dar poate insemna ca vor fi intotdeauna oameni cu valoare intrinseca ce nu si-au cultivat (voit sau nu) abilitatea de a se autopromova, si aceia nu vor fi neaparat populari.
O dilema similara am avut-o si in studiile mele de filosofia dreptului, cand am observat ca in unele sisteme legale judecatorii trebuie sa dovedeasca “buna reputatie”, iar in alte sisteme “bun caracter”. Ma intreb, oare ce e de dorit? Cei care sustin ca un judecator trebuie sa aiba un “bun caracter” se refera la integritatea, verticalitatea sa morala, indiferent de cat se face placut. Nu ai vrea un judecator corupt sau coruptibil, sau care face el insusi greseli morale, sa-ti decida tie greselile si condamnarile. Sustinatorii “bunei reputatii”, pe de alta parte, se concentreaza mai mult pe nevoia breslei judecatoresti de a avea prestanta si autoritate in fata publicului pe care il judeca. In paradigma asta, nu e important ce face judecatorul, atata timp cat mentine aparenta de buna reputatie. Dilema e similara.
Intorcandu-ma la cei populari, da, poate ca in ziua de azi ne concentram mai mult pe aparenta decat pe esenta. Si trebuie sa ne asumam asta. Insa trebuie sa recunosti ca si a te autopromova nu este deloc lucru usor, si poate trebuie apreciati cu atat mai mult oamenii frumosi care se prezinta si bine. Din punctul asta de vedere, cred ca premiile de popularitate ale Galei reusesc sa scoata in evidenta oameni care nu numai sunt valorosi, dar stiu sa se si puna in valoare.
Am observat insa discrepantele mari intre scoruri. Pe de-o parte, intre sectiuni: institutiile candidate au avut scoruri mai mari decat individualii candidati – iar asta este cumva de inteles. Ceea ce nu mi se pare de inteles este de ce unii candidati individuali au semnificativ mai multe puncte decat altii (intre sectiuni). Un profesor, de exemplu, nu cred ca ar trebui sa aiba cu mult mai multe voturi decat un elev sau un student. Ai putea spune ca profesorul a vazut mai multe generatii de elevi/studenti, si are si o varsta mai inaintata, deci are sanse mai mari sa cunoasca mai multi oameni decat un elev. Pe de alta parte, mi-e greu sa cred ca toti elevii pe care i-a avut vreodata un profesor il vor vota, ori pentru ca nu au pastrat legatura, ori pentru ca pur si simplu nu il simpatizeaza asa mult chiar daca i-au fost elevi.
Tot asa, nu imi pot explica cum unii elevi sau studenti au scoruri de cateva mii de voturi, raportat la media care e in jur de cateva sute. Nu cred ca au cunoscut vreodata atatia oameni. Pot sa le dau credit ca s-au miscat insa cu mai mare agilitate ca alti candidati mai in varsta si au gasit mecanisme de tot felul de a-si asigura voturi. Ma intreb insa daca aceste mecanisme mai reflecta cumva spiritul unui premiu de popularitate. Se numeste ca esti popular daca convingi un om sa te voteze pentru o cola? In unele paradigmei, faptul ca poti fi convingator cu atat de multi oameni se poate numi ca esti popular 
.
Mult mai fascinante mi se par cazurile de solidaritate. Este perfect normal ca un invatator sau un profesor sa fie sustinut in aceasta cursa de colegii sai de catedra. Nimic ciudat aici. In momentul in care insa colegii iti “garanteaza” voturile elevilor/studentilor lor intram intr-o zona gri. Imi si imaginez laboratoare de informatica in care copiii sunt pusi pe rand la calculatoare, in ordine alfabetica, pentru a-l vota pe proful X J. La fel poate si in biblioteci. Admir mult ingeniozitatea si solidaritatea profesorilor si invatatorilor in astfel de gesturi, dar ma intreb oare daca nu cumva conteaza daca acei copiii isi doresc sa il sustina pe X sau sunt doar “pusi” sa faca asta. In cazul din urma, avem de-a face cu un abuz.
Poate cel mai trist este ca desi un sistem informatic ne simplifica in multe moduri viata, creeaza si noi moduri de a o abuza. Nu exista sistem de voturi online pe care sa nu-l fi vazut in ultimii ani abuzat de cei “smecheri”, care isi pun prietenii sa ii voteze de sute de ori, sau care “cumpara” voturi de la companii specializate in a oferi astfel de servicii pe piata romaneasca. Sincer, nu am vazut concurs cu o miza cat de mica in Romania unde sa nu se intample asta. In acest context, atat Fundatia Dinu Patriciu cat si candidatii corecti din competitie sunt victime, si sincer cred ca nu merita aceasta injosire. Este trist ca si intr-o astfel de competitie exista astfel de abuzuri. Este important insa de retinut ca acestea sunt cumva “normale” – adica sunt intalnite in absolut toate sistemele informatice, asa cum si voturile prin “solidaritate” sunt intalnite in toate comunitatile. Si mai important insa de retinut este ca abuzurile sunt EXCEPTII, si ca imaginea candidatilor corecti din aceasta competitie NU AR TREBUI INTINATA.
Popularitatea este atragatoare, si in cursa pentru a o atinge multi ajung fara sa vrea sa faca gesturi necugetate. Popularitatea este insa efemera, si sper ca cei care au crezut ca vor pacali sistemul pentru a castiga sa isi dea seama ca de fapt, nu au castigat nimic.
Related posts: