Deci e mult de citit.
Anul 2011 a fost pentru mine un an imprevizibil. Un an in care in cele mai multe actiuni m-am lasat dusa de curent, am incercat sa fac cum nu fac eu de obicei – si anume sa planuiesc prea mult. Sfarsitul anului 2010 adusese un sfarsit de studii la Londra, dar si un sfarsit de calatorie initiatica: invatasem ca a fi prea rational, prea planificat, prea orientat, iti poate rapi multe din placerile vietii. O viata prea rigida e o viata dura si rece, si izolarea mea la Londra ma readusese in contact cu sinele meu mai putin rational. Intamplator, sunt si intr-un punct al vietii in care mi se pare ca nu e bine sa fii prea orientat. E bine sa ai o directie, un tel indepartat, dar nu prea definit, pentru ca la 26 sunt intr-o intersectie nu pe autostrada. Simt ca inca nu mi s-au clarificat obiectivele, si nu am intrat pe un fagas propriu-zis. Prin urmare, mi-am propus ca in 2011 sa las lucrurile sa se intample, si sa fiu atenta la ele.
Fix acum un an il ascultam pe Tudor Gheorghe si scriam pe acest blog ca mi-e dor de viata academica si ca simt ca e pacat sa mai aman decizia de a-mi incepe cariera. Astazi, ma aflu pe acest drum, la numai 6 zile de inceputul doctoratului. Sunt fericita pentru lucrurile care mi s-au intamplat si pentru oportunitatile pe care le-am avut. Pe masura ce mi se intampla lucruri, imi dau seama din ce in ce mai mult seama ca am nevoie de nitica gratie divina, si ca am avut parte de ea din plin anul acesta. In ianuarie 2011 eram alaturi de echipa GOmentorship, niste oameni extraordinar de competenti, dar mai ales buni la inima si plini de viziune. Tot atunci mi-am inceput pregatirile pentru doctorat si mi-am conturat viziunea de cercetare pentru urmatorii ani. Am inceput sa simt ce inseamna sistemul judiciar de la colegii mei harnici si frumosi de la Lideri pentru Justitie, si am inteles cat de mult se poate construi inca dar si lucrurile care merg bine si pe care oamenii nu le vad. Tot in ianuarie am cunoscut si oameni din sistem care isi dau sufletul si energia sa reformeze justitia din Romania, si au fost oameni care m-au inspirat profund. La acea vreme, ma mutasem pentru prima oara cu Andrei in prima noastra casuta adevarata, in care ne plateam intretinerea si cheltuielile ca niste oameni mari. A fost un pas de maturizare important pentru noi si pentru relatia noastra, si acum privind in urma cred ca ne-am descurcat admirabil. In familia noastra mica a intrat si micuta Tania, pisicuta albastra de Rusia, care ne-a trecut prin toata gama de emotii si reactii si ne-a pregatit pentru realitati viitoare.
Primavara 2011 m-a gasit plina de energie, dar sfasiata intre prioritati. Munca ma facea sa ma simt independenta, matura, pe picioarele mele, si imi dadea sentimentul nepretuit ca ajut oameni. Pe de alta parte, cercetarea imi cerea egoista multa izolare, sa stau cu cartile in fata si sa nu ma mai gandesc la atatea alte o mie de lucruri. Cine spune ca viata academica e usoara nu isi da seama cat de solicitanta e chiar si numai din perspectiva asta – ca te vrea doar pentru ea si te smulge din iuresul vietii. In martie am stabilit impreuna cu boardul LEAP directiile strategice, si am incercat sa aduc pe masa ce am invatat in ultimii ani. Incet-incet, am devenit implicata si in proiecte juridice, si am luat contactul cu asociatia SoJust. Pe tot parcursul primaverii, am fost impartita intre doua lumi, si parca imi era teama sa alunec in vreo parte sau in cealalta. Cand am simtit ca viata mea profesionala s-a departat prea mult de preocuparile intelectuale, evadam la cate o conferinta sau mai citeam o carte. Invers, cand ma afundam prea mult cu nasul in carti, simteam cumva ca ziua e fara sare si piper.
Inceputul verii m-a gasit la punct de cotitura. Programul GOmentorship parea ca se apropie de incheiere, deoarece o comunitate online depinde de programul membrilor ei, iar studentii se concentrau in mai mult mai mult pe scoala decat pe profesie. Intre timp, Andrei fusese acceptat la UCL la masterat desi eu abia atunci imi trimiteam aplicatia. Dar lucrurile incepusera sa se contureze: imi pusesem in gand ca doctoratul il voi face in UK si deja ma comportam ca si cum socotelile se incheiau. Odata cu incheierea oficiala a anului de mentorat s-a terminat si colaborarea mea cu GOmentorship. Aveam sa descopar apoi cu placuta surprindere ca aceasta experienta nu fusese doar revelatoare pentru mine ca om, dar a devenit relevanta si pentru angajarea mea la Londra. Intre timp, ma implicam din ce in ce mai mult in LiderJust si colaborarea informala cu CSM, si invatam din ce in ce mai multe despre mersul sistemului. Pe de-o parte, mi-era clar de pe atunci ca aceasta experienta directa cu profesionistii din mediul legal ma vor ajuta sa teoretizez mai bine in cercetarile mele; pe de alta parte, m-a facut sa-mi doresc ca viata mea academica sa nu fie doar viata de biblioteca. Sper ca in urmatorii ani sa reusesc sa imi pastrez aceasta promisiune fata de mine insami si fata de societate: nimic din ceea ce cercetez sa nu ramana fara impact in viata reala.
Incet-incet mi-am luat la revedere de la viata inceputa la sfarsitul lui 2010 – am dat spre inchiriere apartamentul in care stateam, semn ca iarasi nu mai aveam casuta noastra. Am inceput sa colaborez intens cu acei oameni speciali din mediul juridic care m-au inspirat, si am incercat sa-mi aduc experienta din mediul ongistic si energia aici. A fost o perioada grea din punct de vedere financiar, si nu m-as fi descurcat fara bunavointa unor persoane dragi mie si fara sustinerea neconditionata a parintilor. In acelasi timp, m-am simtit libera sa-mi revizitez obiectivele viitoare dar si amintirile trecute (si mi-am revazut profesorii si pedagogii din scoala generala). In paralel, am avut in sfarsit timp sa ma ocup de masteratul de drept pe care il debutasem cu doi ani in urma, si mi-am sustinut cu succes teza la sfarsitul verii.
Luna iulie mi-a amintit vrand-nevrand ca am mai imbatranit un an, dar m-a si readus pentru cateva zile la Londra, unde am aflat ca am fost acceptata la doctorat printr-o intorsatura neasteptata. Bucurie amestecata cu surpriza, amestecata cu nesiguranta financiara ce va veni. Probabil numai la tinerete am avea curajul sa plecam intr-o tara straina fara un chior de ban asigurat. Cateodata insa banii sunt cea mai putin importanta chestie. Suntem tineri, sanatosi, ne iubim, avem parinti sanatosi care ne iubesc si ei si ne ajuta, si un viitor pare ca se contureaza in fata pentru urmatorii 4 ani. Sfarsitul lui august a insemnat ramas bun catre toti cei dragi, si pregatiri pentru cele ce vor fi. Avion, cazare, job, permis, bani de supravietuire.
Toamna aceasta m-a facut sa ma simt norocoasa ca am avut din ce sa ma intretin. Londra, oras scump asa cum o stiam. Dar viata este frumoasa cand ai un serviciu flexibil, in care colegii sunt draguti si te respecta, in care ai libertatea de a-ti seta obiectivele si de a-ti masura rezultatele, si libertatea de a-ti lua liber atunci cand vrei. La inceput am fost agitata, erau multe detalii “administrative” de reglat, si aici autodisciplina m-a ajutat sa le rezolv si sa intru intr-o normalitate. Cel mai important a fost ca am avut prietenii aproape, si ca ne-au ajutat si pe mine si pe Andrei sa trecem printr-un soc initial pe care altfel l-am fi simtit mult mai puternic, sunt sigura. Stresul m-a transformat intr-un mod ciudat, la un anumit punct eram prea orientata si nu mai reuseam sa ma relaxez. Insa astazi, dupa 3-4 luni, observ ca am intrat pe fagasul normal si ca ma bucur din nou de momentele de peste zi. Per ansamblu, in ultimele luni m-am bucurat de libertate, am fost sanatoasa, si am castigat suficienti bani cat sa ma intretin decent. Am invatat moderatia, dar mai ales am invatat sa gasesc luxul in viata simpla. Luxul unei tari civilizate, in care timpul e de fapt mai valoros decat banii. Mi-a prins bine sa ma descurc financiar, si probabil asta imi va lipsi nitel in viata academica. Insa e un cost pe care mi l-am asumat cand am ales viata academica. Nu cred ca voi vrea sa dau niciodata la schimb libertatea vietii academice contra unei sume de bani.
Imi incep anul nou alaturi de iubit, de prieteni si de tatal meu, care a venit special la Londra pentru a-mi fi alaturi. In ultima saptamana, m-am transformat din nou intr-un turist in Londra, m-am bucurat de frumos, de evenimente, de toate beneficiile acestei civilizatii. Incep noul an cu inima usoara, si cu mare incredere in viitor. Incep noul an linistita, si fericita. Intre timp, si Andrei a fost propus pentru un post de doctorat, deci amandoi vom fi alaturi aici, pentru urmatorii patru ani. Imi e dor tot timpul de Romania, de mama, de prietenii nostri, de lucrurile care se pot construi. Si imi vine sa ma urc in avion o data pe luna, sa vin sa mai iau pulsul. Insa acum, pentru urmatorul an, viata mea e aici.
Simt ca 2012 este un an important. Nu stiu insa cum, sau de ce, e doar un feeling. Ceea ce stiu insa este ca in 2012 timpul va trece la fel de repede, si fiecare moment conteaza. Voi incerca sa fiu la fel de harnica, buna, echilibrata si implinita asa cum mi-am dorit sa fiu si pana acum. Un nou an este o constructie pe anul anterior, nu o luam de la 0, si capatam noi energii pentru a ne duce viata mai departe.
No related posts.