Archive for the Category »Proiectele mele «

Astazi am ratat cu brio interviul pentru Gala Premiilor Educatie. Sunt foarte amarata, pana in secunda in care am inceput interviul nu mi-am inchipuit ca voi avea atat de multe emotii. Pentru cei care ma cunosc, am fost neobisnuit de incoerenta, de “pe aratura”. Mi-am promis ca imi voi inchipui ca vorbesc cu niste prieteni pe care ii cunosc de mult, insa socoteala de acasa brusc nu a mai fost cea din targ.

Nu am fost niciodata o fata populara. Gradinita, scoala primara, gimnaziul – au trecut toate ca trenul pe langa mine, si am doar o amintire despre mine ca fetita timida cu ochelari rotunzi si tunsa castron. Intr-a noua parca a fost ceva miss boboc. Mi-aduc aminte vag ca eram nitel mai frumusica, mai extrovertita, cu ceva mai multa incredere in mine. Dar tot imi lipsea ceva parca. Am candidat parca, pe trei sferturi nesigura, si nesiguranta si-a spus cuvantul. I failed miserably.

Acum o saptamana v-am lansat o intrebare pe Facebook: “Ce inseamna pentru tine un student bun?” La viata mea, am auzit multe variante de raspuns la aceasta intrebare, si parca nici una nu a fost vreodata complet satisfacatoare. Curios insa, de obicei raspunsul este in perfecta simbioza cu atitudinea mai generala a celui ce raspunde la intrebare fata de viata in general. Cei mai “rationali” mi-au spus intotdeauna ca un student bun este cel care isi face datoria de student, deci strans legat de indatoririle lui curriculare: este prezent la cursuri si seminarii, este atent, isi ia notite, merge la biblioteca, nu invata pentru examene doar in sesiune, este corect si integru academic vorbind, si are o pasiune reala pentru subiectul pe care il studiaza. Pe acest student l-ai vedea stand fara probleme sambata la 10 noaptea in biblioteca, savurand carti si tratate de profil, si lasand la o parte distractia si superficialitatile vietii de student pentru a atinge performanta in cercetare. Rationalii mi-au prezentat viata si profesia ca un drum in care trebuie sa fii competent, disciplinat, serios si responsabil, si sa ai o cunoastere cat mai buna a problemelor si solutiilor pe care le abordezi.

Inca o data, intalnirea anuala a bursierilor Orizonturi Dechise ma inspira si ma umple de energie vitala. Las la o parte faptul ca a fi inconjurat de peste 100 de oameni tineri, de o calitate excelenta, scoliti la scoli de top si dornici sa faca o schimbare este energizant in sine – ca simti ca nu esti singurul naiv din tara asta care ar vrea ca viata noastra sa fie nitel mai buna. Las la o parte si organizarea impecabila, marca FDP, care te face sa te simti respectat si apreciat (desi anul acesta lipsa unei parti a echipei s-a facut simtita). Vorbesc despre speakerii excelenti, fie ei din cercetare, mediul privat sau mediul nonprofit. De personalitati pe care nu numai le admir profesional, dar ajung sa le apreciez personal pentru ca vad in spatele personalitatii oameni cu inima mare, care au ajuns unde au ajuns pentru ca au initiativa, au incredere in fortele proprii, si ii pasioneaza la nebunie ceea ce fac. Uitasem complet cum e sa vad in Romania de azi, pe care toata lumea o deplange zi de zi, profesori universitari sau cercetatori care se simt impliniti si fericiti ca au ales calea academica. Dar nu despre asta simt nevoia sa vorbesc.

Pentru mult timp, in adolescenta, mentorii mei au fost cartile. Netul era atunci, in inceputurile lui Google, mai mult un prilej de distractie si conectare cu oameni de varsta mea (vezi mIRC). Colac peste pupaza, eram timida si priveam pe toata lumea din jur prea de jos pentru a avea curajul sa ma apropii. Doar ca exemplu, aveam profesori pe care ii admiram asa tare incat imi era frica de ei, si orice zambet binevoitor de-al lor nu nastea o discutie relaxata, ci emotie si obraji rosii.

[mi-as dori sincer ca toti liceeni sa auda aceste cuvinte]

Ma cheama George, dar prietenii ma striga Gigel sau Gigi. Am optispe ani juma si sunt in clasa a doispea la un liceu industrial, ca aici am ajuns intr-a noua dupa selectie. Am niste colegi de clasa in general misto, dar unii sunt cam prosti, nu te poti intelege cu ei, si altii sunt cam duri, ii cam doare in pix de scoala si vin doar ca sa nu-i bata parintii sau ca sa nu-i puna la munca (desi oricum fac bani cu combinatiile lor, doar ca-i tin de cheltuiala).

Astazi se incheie con-centrarea LEAP pe centrele de consiliere in cariera. Reprezentantii centrelor vor pleca astazi acasa, poate mai bogati, mai informati, mai motivati si, cel mai important, cu sentimentul ca nu sunt singuri.

Ziua de ieri a fost extrem de plina – cu sesiuni de la 9 dimineata pana pe la 8 seara – dar mi s-a parut ca a trecut EXTREM de repede. Am ascultat speakeri de la Achieve Global, CROS, Talent Gate, D&D Consultants, ACROM, Your Way, NBCC, FDSC la foc continuu. Participantii m-au surprins prin energia pe care au avut-o toata ziua, pana seara tarziu, dar mai ales cu unitatea prin care si-au exprimat problemele si preocuparile, si cateodata si dezacordul cu perceptia pe care o avem noi, cei din exteriorul meseriei, fata de ei.

Asta-seara a fost o seara vibranta pentru echipa LEAP. Am fost acolo, pe post de fotograf cu funda roz, abia intoarsa de pe taramurile academice ale Oxfordului. Nu m-am rezumat insa la a saluta invitatii – cei 20 de reprezentanti ai centrelor de consiliere profesionala din tara – si de a face fotografii. Am itit de cateva ori capul, de undeva din colt, pentru a auzi mai bine povestea dulce-amara a consilierii in cariera.